Masa de gradina

Aveam de ceva vreme nevoie de o masă de grădină şi am profitat de un week-end mai liber pentru a mă dedica acestui proiect. Aveam în minte câteva obiective clare: masa aceasta trebuia să fie mai solidă decât masa de plastic pe care o avusesem înainte, mai durabilă şi cât mai ieftină cu putinţă.

E drept că, precum idealurile Revoluţiei Franceze, cele trei obiective ale mele erau într-o oarecare măsură contradictorii. O masă mai solidă decât precedenta nu era greu de conceput, dar una care să fie şi mai durabilă, şi mai ieftină, asta s-a dovedit imposibil.

Ca să păstrez costul cât mai scăzut, am folosit numai lemn reciclat, adică brad recuperat din diverse proiecte de construcţii. Am avut, totuşi, nevoie să cumpăr mai multe lucruri: baiţ, pentru uniformizarea culorii lemnului; lac de exterior; adeziv poliuretanic şi aşa mai departe.

În primul rând, mi-am construit un model în SketchUp, pentru a experimenta cu proporţiile. Am optat pentru o masă de refectoriu, un fel de trestle-table, dar cu două picioare pe fiecare parte, pentru a prelua mai bine sarcinile. Înarmat cu schiţele, am trecut la partea cea mai grea şi mai frustrantă – pregătirea lemnului. După ce am îndreptat – pe cât posibil – toate scândurile, le-am şlefuit cu glasspapier de 120 şi 180.




În continuare, am pregătit îmbinările în nut şi feder, folosindu-mă de burghiu şi daltă pentru nut şi de fierăstrăul circular de masă pentru feder. În comparaţie cu proiectele anterioare, fierăstrăul circular m-a ajutat să scurtez considerabil procesul.



Pentru că scândurile pe care plănuiam să le folosesc pentru blatul mesei erau destul de subţiri (ceva mai puţin de 18 mm), am fost nevoit să adaug un suport central. Fiind adăugat în ultimul moment, nu am avut la îndemână un lemn suficient de drept. Pentru a deghiza defectele, am fost obligat să improvizez un pattern decorativ.







După ce am încheiat partea de construcţie şi adezivul s-a întărit suficient, am trecut la băiţuirea tuturor componentelor şi al aplicarea a două straturi de lac.



În cele din urmă, folosindu-mă de un distanţier improvizat, am prins în şuruburi blatul de picioare şi am aplicat un ultim strat de lac peste tot ansamblul.




Aşa arată masa aşezată la locul ei din grădină. În continuare, voi construi şi două bănci pentru a completa ansamblul.






Comentarii

Trimiteți un comentariu