Mozaic descoperit la Zeugma, reprezentându-i pe Daedalus şi Icarus |
"Meşteşugul tâmplăriei a fost descoperit de Daedalus, şi pentru a-l practica, a născocit fierăstrăul, tesla, firul cu plumb, burghiul, cleiul şi cleiul din peşte; în schimb, echerul, polobocul, strungul şi cheia au fost inventate de Theodorus din Samos; măsurile şi greutăţile de Phidon din Argos sau de Palamedes, cum preferă să creadă Gellius."
Cu brevitatea lui obişnuită, Plinius ne spune care era opinia curentă în lumea greco-romană despre originea tâmplăriei, şi anume că fusese inventată de cel mai iscusit meşteşugar al mitologiei, Daedalus.
Blogul acesta va fi despre tâmplărie şi plăcerea de a pune lemnul în forme care să fie nu numai utile, ci şi plăcute ochiului. La început fiind, mi s-a părut de bun augur să pun nu numai blogul acesta, dar şi întreaga mea aventură într-ale lucrului cu lemnul sub protecţia acestui mare erou civilizator.
Comentarii
Trimiteți un comentariu