Banca de gradina

Aşa cum anunţam în postarea anterioară, după ce am terminat primul proiect pentru grădină, mi-am făcut timp să construiesc şi banca, fără de care masa ar fi rămas stingheră. La fel ca şi data trecută, considerentul cel mai important a fost limitarea costurilor, aşa încât şi pentru bancă am folosit tot lemn reciclat sau recuperat. Chiar în perioada aceasta, am primit câteva scânduri de cer (Quercus cerris). Din câte am citit, cerul este un fel de rudă săracă a stejarului, mult mai puţin rezistent la elemente şi pus pe şotii, crăpându-se când îţi e lumea mai dragă. Chiar şi aşa, m-am bucurat să pot folosi şi altceva decât eternul brad noduros, cu fibră imprevizibilă şi figură plictisită. 

Scândurile de cer – dintre care unele păstrau încă scoarţa – s-au aşezat aşadar în mijlocul proiectului şi  au decis autoritar că băncile vor fi în stil rustic.



După ce am dimensionat picioarele (40 cm cele din faţă, 78 cm cele din spate), am dat o uşoară înclinaţie spătarului. Am trasat linia corespunzătoare unghiului dorit, după care am lipit această linie pe marginea dreaptă a unei foi de placaj cu ajutorul unui scotch dublu adeziv. Sprijinind cealaltă margine a placajului de gardul fierăstrăului de masă, am tăiat cu uşurinţă un plan înclinat.

În continuare, am şlefuit scândurile de cer (una are 150 cm, cealaltă 145), îndreptând-o pe una pentru a deveni şezut, dar păstrându-i marginea naturală celeilalte, care urma să devină spătar.

Scândura de jos avea grosimi diferite la cele două capete (defect? caracter?), şi de aceea a trebuit să improvizez o soluţie pentru a o echilibra. Să o rindeluiesc la nivel era exclus, şi de aceea am decis să reduc grosimea doar în punctele critice, şi anume la îmbinarea cu picioarele. Aşadar, am înjghebat un jig şi am tăiat un falţ cu ajutorul fierăstrăului circular.

După aceea, m-am întors la prelucrarea picioarelor. Pentru îmbinarea cea mai solicitată, cea dintre stretcher şi piciorul din spate, am ales îmbinarea în nut şi feder („through mortice and tenon”).

Federul este prins cu ajutorul unui şurub, iar acesta din urmă este mascat de un buton inspirat din piesele fraţilor Greene.

Pentru îmbinarea din faţă, care nu are de suportat decât forţe de compresie, am optat pentru o îmbinare mai decorativă. Strict din motive estetice, am mai adăugat la construcţie două stretchere subţiri, iar pe piciorul din faţă am tăiat o serie de crestături.

Când a sosit timpul să pun toate la un loc, m-am asigurat că picioarele nu or să pleznească în zona nutului şi le-am prins în clampe. Pentru picioarele din faţă, din lipsă de clampe suficient de lungi, am folosit o coardă cu clichet. Adezivul pe care l-am folosit este unul rezistent la apă. Nu mă văd, însă, folosindu-l pe mai departe: mi s-a părut greu de aplicat şi mult mai greu de curăţat decât obişnuitul adeziv pe bază de PVA.

După cele 24 de ore recomandate pentru întărirea adezivului, pus laolaltă toate elementele, folosindu-mă de un ciocan de cauciuc pe post de argument irefutabil.

Am prins scândurile de picioare cu ajutorul şuruburilor, mascate sub cepuri de stejar.

Aşa arăta banca imediat după îmbinarea finală.

Pentru că îmi plăcea din ce în ce mai mult fibra scândurilor de cer şi nu ştiam cum ar fi reacţionat la baiţ, am decis să folosesc un ulei natural uşor colorat. Nu am fost deloc dezamăgit.

După alte două straturi de lac, banca şi-a găsit locul în grădină.