Masa indragostitilor

Cum se apropie nunta unui prieten, am hotărât să îi ofer drept cadou un lucru făcut de mine. Când spuneam că Masa Levantină e un prototip, iată pentru ce mă pregăteam: pentru Masa Îndrăgostiților.

Am apelat din nou la lemnul de iroko pentru că, deși dificil, acest lemn plămădit în inima Africii este cel mai frumos cu care am lucrat până acum. 

Nu am să discut acum pas cu pas procesul de construcție, pentru că l-am descris amănunțit într-o postare anterioară, dar am să punctez acele lucruri pe care le-am făcut diferit. De exemplu, pe acest proiect am avut îndrăzneala să îmi pun marca atelierului, monograma T Δ (Tau/Delta, de la Τεκτονεῖον Δαιδάλου, „Atelierul lui Dedal”). După ce am construit-o cu un compas și o riglă, am incizat forma folosind o combinație de dălți, cuțite și cuttere. 

După multe căutări pe internet, am găsit și un element de caligrafie potrivit. Sper, cel puțin, că traducerea este fidelă, și anume „Dragostea este semnul celor generoși”. Mă uimește de fiecare dată profunzimea pe care o capătă lemnul acesta de iroko după ce primește un strat de ulei.

Pentru că am folosit un lemn mult mai solid și mai dens decât înainte, am putut să adaug și câteva elemente sculptate pentru a da mai mult caracter piesei. Așa arăta bancul meu de lucru cu toate lucrurile pregătite: dălțile și cuțitele aranjate, peria gata de acțiune, pietrele de diamant pentru ascuțirea imediată a sculelor și, nu în ultimul rând, telefonul pentru muzică.

Cred că imaginile sunt elocvente, descriind pașii pe care i-am urmat, de la delimitarea elementelor aflate în diferite planuri de adâncime până la capăt, când am folosit trei pansoane de dimensiuni diferite pentru a da textură fondului. 

Pe măsură ce mă obișnuiam cu procesul, lucrul mergea din ce în ce mai repede. Dacă primul picior mi-a luat o zi întreagă, al doilea o jumătate de zi, iar ultimul doar vreo oră și jumătate. 

Așa arăta un picior, după ce a fost dat și cu ulei, laolaltă cu bumbii făcuți din diblu de fag de 10 mm.

După ce am îmbinat cele șase picioare, am petrecut destul de mult timp echilibrând ansamblul, așa încât să fie perfect stabil. 

 Tăblia este prinsă de picioare cu șase cepuri. 

După un strat de ulei, unul de lac și câteva de ceară, așa arată produsul final. 

După o săptămână de lucru și câteva momente de teroare, când am crezut că am stricat totul, mă pot declara mulțumit de rezultat. Acum mai sper doar să își găsească și folosul în casa tinerilor însurăței.