Alti piepteni din lemn

Nu știu când a devenit lemnăritul un hobby – probabil undeva prin epoca iluministă, când hipsterii vremii descopereau ce cool sunt meseriile oamenilor săraci – dar de atunci activitatea asta a devenit simțitor mai costisitoare. 

Există, totuși, și proiecte în care investiția este minimă, așa cum am descoperit de când m-am apucat să fac piepteni. E o mare ușurare să știu că pot intra în atelier să lucrez câteva ore fără ca mai înainte să fi plătit cine știe cât pe lemn sau pe sculele esențiale. O altă satisfacție este de a vedea foarte repede rezultatul final. Asta mi-a permis să experimentez cu forme și materiale într-o manieră care ar fi fost de neconceput pentru proiecte mai importante.

Am folosit, de exemplu, diferite grosimi de lemn, dar am variat și lungimea sau lățimea dinților, precum și profilul lor. Pentru o scândurică de fag de 4-5 milimetri, am găsit că dinții lați de 6 milimetri și ascuțiți la vârf sunt cei mai eficienți, permițând lungimii să varieze între 20 și 50 de milimetri. 

Am folosit și diferite tipuri de decorație. Pentru unul dintre piepteni am căutat inspirația în motivele tradiționale românești.

Pentru un altul, m-am uitat către zona Arta 1900, împrumutând un motiv folosit la mobilier de Charles Rennie Mackintosh (pieptănul din stânga, în imaginea de mai jos). Asta m-a împins către folosirea culorii, lucru cu rezultate discutabile. Sunt convins că același motiv pirogravat ar fi arătat cu mult mai bine.

În fine, cel mai recent pieptăn este unul cu dublă funcție, putând fi folosit și ca ac de păr. Am utilizat și aici culoarea, dar parcă în cazul acesta se potrivește mai bine.

De fiecare dată, mă grăbesc să îi arăt prototipurile soției mele, pentru că nu ezită să îmi dea feed-back constructiv, pe care îl și accept imediat. După doar câteva minute. De stat singur într-un colț cu lumina stinsă.