O rindea din cer



Nu, nu e vorba de vreun dar celest, ci despre ultimul meu experiment, acela de a-mi construi singur o rindea din lemnul omonim. 

Dacă vă amintiți, nu eram foarte încântat de specia asta. Nici acum nu sunt, dar încă mă aflu sub imperativul de a folosi doar lemn pe care îl am deja în atelier. Cât de potrivit este cerul pentru o unealtă destul de pretențioasă cum este rindeaua, vom vedea în viitorul apropiat. Dar să purcedem pe firul narativ.

Primisem de la tatăl meu două lame de rindea aflate în stare proastă, pentru a-mi folosi la munca de jos – răzuit aracet și alte treburi nedemne de o lamă decentă. Între timp, am simțit lipsa unei rindele de șlefuit cu unghi mare, care să mai reducă din tendința fibrei de a fugi după cum o taie capul. 

David Barron are niște lucruri superbe, dar de la el altceva decât inspirație nu cred că voi putea vreodată să iau. Înarmat cu un plan SketchUp și împăcat cu gândul că s-ar putea să nu îmi iasă nimic, m-am îndreptat spre atelier.


Pentru miezul rindelei am folosit cel mai groasă scândură pe care o aveam la dispoziție, anume o bucată de cer care îmi rămăsese de la băncile de exterior. Am dimensionat-o în așa fel încât să aibă 3.5 cm lățime (un pic mai mult decât lama de 3.2 cm), 6 cm înălțime și în jur de 22 cm lungime. Pentru laterale, am folosit scândură de stejar de vreo 18 mm grosime.



După ce am tăiat la fierăstrăul circular unghiul de 60 de grade, am trasat toate liniile de ghidaj pe laterale și am trecut la îmbinarea cu adeziv. Pentru pin, am folosit un cep de 12 mm.



După ce am scos clampele și am înmuiat puțin colțurile cu o daltă și o pilă, așa arăta rindeluța mea.




Am continuat să modific forma colțurilor în așa fel încât să se potrivească în palme cât mai bine. În căutarea ergonomiei, am sacrificat simetria. 



După două straturi de ulei natural, culoarea celor două tipuri de lemn a ajuns să se uniformizeze. 



Acum a mai rămas, pe de o parte, să adaug un strat consistent de ceară și, pe de altă parte, să mă ocup de lamă, în speranța că nu o să se dovedească un fier mort și lipsit de orice personalitate.

Comentarii

Trimiteți un comentariu