Cutie din lemn de eucalipt

În urmă cu câteva zile, a fost ziua unui prieten. Ştiam că va primi multe cadouri şi am vrut să îi ofer ceva mai puţin comun. Soluţia – un obiect făcut de mine însumi. O cutie din lemn, m-am gândit, era cel mai potrivit lucru, pentru că se putea termina relativ repede, e un obiect care îşi găseşte rapid utilitatea şi, nu în ultimul rând, dacă nu e pe placul persoanei, se poate ascunde uşor printr-un cotlon, fără să mai încurce în vreun fel.

Astea fiind zise, am pregătit un plan în SketchUp. Iniţial, intenţia era de a folosi îmbinarea în coadă de rândunică, dar cum prima încercare nu a fost tocmai un succes, am rămas cuminte la îmbinarea în degete. 

Pentru a da mai multă soliditate carcasei şi a mă asigura că totul se aşează în unghiuri drepte, nu am folosit tehnica obişnuită de a lăsa fundul cutiei ca un panel flotant, ci l-am transformat în element de rezistenţă.

Nu am fost sigur ce lemn să folosesc până nu am ajuns la depozitul celor de la Holver. Ştiam doar că vreau un lemn frumos, şi acolo am găsit o scândură de eucalipt foarte interesantă şi având exact dimensiunile pe care le doream.

Marcarea îmbinărilor a fost probabil partea care a durat cel mai mult, pentru că am vrut să mă verific de cât mai multe ori. Am experienţă în a strica proiecte pentru că am tăiat pe linia greşită şi în cazul acesta nu vroiam să irosesc un lemn de calitate. 

În plus, am încercat să aranjez scândurile în aşa fel încât – atunci când lemnul inevitabil va lucra – presiunea să se exercite înspre interiorul cutiei, şi nu spre exterior. Dacă am reuşit, voi afla peste câţiva ani (sau nu voi afla deloc, dacă prietenul meu va fi suficient de politicos încât să nu ridice subiectul).

Tăierea îmbinărilor cu fierăstrăul şi dalta a fost un proces plăcut, cu atât mai mult cu cât am fost ajutat de un ucenic pe care îl primesc mereu cu bucurie în atelier.

După ce am tăiat toate piesele şi am verificat că se îmbină aşa cum se cuvine, am trecut la partea serioasă, acolo unde intervine adezivul.

Chiar dacă nu se impunea structural, am adăugat cepuri de stejar din motive estetice.

După ce i-am dat adezivului suficient timp să se aşeze, am curăţat cu osârdie fiecare faţă şi am adăugat balamalele şi mânerele de metal. Acestea din urmă nu fuseseră incluse iniţial în proiect, dar mi-am dat seama cât de necesare sunt atunci când am încercat să ridic cutia fără ele.

Capacul a cerut un pic de efort în plus pentru că, fiind lăsat liber câteva zile, a găsit de cuviinţă să lucreze. Pentru a elimina torsiunea, în lipsă de unelte mai zgomotoase, am folosit o rindea. 

Cu prilejul acesta am putut aprecia şi cât de frumoasă este fibra de eucalipt, dar şi cât de încăpăţânată.

Când a sosit momentul finisării, am acoperit toate suprafeţele cu un strat subţirel de lac. Am diluat foarte mult lacul (înspre 30%) pentru că nu vroiam decât să scot în evidenţă fibra lemnului, fără să creez acea peliculă foarte vizibilă. La sfârşit, am adăugat un strat generos de ceară, pentru un luciu satinat şi o textură de catifea.