Am făcut de curând
o lingură din lemn de măr. Profitând de sfaturile prietenilor de pe internet,
dar și de ce am mai văzut pe YouTube, mi-a ieșit mai bine decât prima. Forma este
ceva mai prietenoasă, pentru că am avut grijă la fiecare etapă să îi verific
echilibrul și ergonomia.
Am fost atât de
încântat de cum a ieșit, că am început imediat să o folosesc. Precum copiii
mici care dorm cu pantofii noi fiindcă le plac atât de mult că nu vor să îi mai
dea jos, am folosit noua mea lingură pentru toate felurile de mâncare, începând
cu cerealele de la micul dejun și terminând cu o felie de plăcintă seara.
Surprinzător, lingura mea s-a descurcat destul de bine pe toate fronturile războiului
culinar. Ba chiar, la salată, s-a dovedit cu mult mai eficientă decât obișnuita
furculiță.
Pe când făceam observația
asta, clasicistul din mine a avut un moment de satisfacție: am descoperit de ce
nu foloseau romanii furculițe. Pentru că nu aveau nevoie. Lingura este
suficient de competentă pentru a servi în toate momentele unei mese. De altfel, designul unei linguri nu a prea evoluat în ultimele milenii. Nu avea de ce.
Acum, fericit că
am descoperit America în urma experimentului meu involuntar de arheologie experimentală, vă las cu câteva exemple de linguri romane, pentru a
admira împreună talentul unor meșteșugari adevărați.
Încet, încet, văd că ne impresionezi şi la capitolul ciopleală, nu numai la tâmplărie! Vezi că de microbul ăsta al lingurilor de lemn se scapă foarte greu:)
RăspundețiȘtergereCu vasta şi interesanta documentare pe care ai făcut-o, şi cu puţin exerciţiu, zic că o să ajungi cât de curând să scoţi nişte linguri remarcabile.
Uite un foarte fain articol, scris de un "lingurar" amator, care descrie cel mai bine "procesul de producţie" al lingurilor, pentru nişte entuziaşti de week-end, ca noi: http://holtheathwoodentreen.blogspot.ro/2014/07/the-challenges-of-amateur-spoon-carver.html
Furculita-i pentru mancat frumos cu cutitul in dreapta :)
RăspundețiȘtergereCat despre lingura, eu nu-i gasesc nici un cusur.