Căldura de afară te
îmbie să cauți răcoarea, așa că primul proiect din luna lui Cuptor a fost o
pergolă. Stilul care se integrează cel mai bine în curtea noastră, așa cum
arată ea acum, este cel rustic, așa încât inspirația nu s-a lăsat așteptată.
Locul unde urma
să fie așezată pergola are o configurație aparte: spațiul deschis este de 3 x 3,5metri,
dar dacă iei în considerare doar spațiul mărginit de zidurile casei, acesta se
reduce la 3 x 3 metri. Așadar, pentru a putea profita la maximum de spațiu,
fără a azvârli un stâlp acolo unde nu ar fi făcut altceva decât să încurce pe
toată lumea, am mers pe un sistem de grindă în consolă (cantilever).
Pentru materiale,
am folosit brad de construcție, asumându-mi cu strângere de inimă toate
riscurile inerente – umiditate mare, crăpături, noduri cât pumnul. Totuși,
considerentul prețului a fost, ca în multe alte cazuri, decisiv. Am fost,
totuși, la atelierul din apropiere și am dat toate bârnele pe abric pentru a
îmbunătăți suprafața de lucru.
După ce am trasat
geometriile diferitelor piese, a început cu adevărat confruntarea cu lemnul. Am
folosit extensiv uneltele de mână pentru că nu am unelte electrice suficient de
puternice pentru a aborda cu șanse de succes lemn la dimensiunile astea.
Rezultatele, trebuie să spun de pe acum, nu au fost perfecte, nici măcar
mulțumitoare de la bun început. În parte, de vină este chiar lemnul, care a
lucrat tot timpul acesta, așa încât ce tăiasem în unghi drept la un moment dat
înainte devenise oblic după vreo două zile. În parte, vina e cu siguranță și a
mea, și e clar că mi-ar mai trebui destul exercițiu până să pot spune că mânuiesc uneltele competent.
După o primă
asamblare de formă, am putut să corectez o primă serie de greșeli și să îmi fac
o idee despre unde merg cu proiectul acesta.
Unul dintre
elementele cele mai vizibile din întreaga structură este stâlpul care susține
consolele, și pe acesta m-am hotărât să îl decorez ceva mai abundent. În primul
rând, am îndepărtat colțurile, dându-i un profil octogonal. Cum o decorare
sculpturală propriu-zis era exclusă de calitatea proastă a lemnului, m-am orientat
spre crestăturile specifice stilului țărănesc, combinate cu motivul panglicii
șerpuitoare folosit abundent în stilul brâncovenesc.
Pentru a putea
trasa toate liniile așa cum trebuie, am improvizat un instrument care să poată
trasa unghiuri drepte și unghiuri de 45 de grade.
În continuare, am
dorit să pun în evidență diferențierea între panglică și fundal, adăugând o
textură prin pansonare. Un experiment simplu mi-a arătat că textura este mai
potrivită pentru fundal.
În continuare, am
tăiat în consolă locașul care avea să găzduiască grinda și am redus canturile. Prin
acest artificiu decorativ, o consolă de 10x10 cm a părut brusc mai zveltă.
După asamblare,
picioarele aproape că mi-au blocat atelierul, așa încât am fost nevoit ca în
continuare să lucrez cu piesele deja asamblate la fața locului.
Ca o modificare
de ultim moment, am adăugat stâlpilor un sistem de agățare a ghivecelor.
Înainte de
băițuire, așa arăta pergola asamblată.
După băițuire și
lăcuire, pergola a căpătat ceva mai multă personalitate, în special stâlpii decorativi.
Ultimul pas este
instalarea unei pânze deasupra, dar asta va trebui să mai aștepte puțin.
Cu totul,
proiectul a implicat până acum cam 50 de ore de lucru.
Foarte frumos! Idee interesanta, decoratiuni originale, ca de fiecare data! Felicitari!
RăspundețiȘtergerePe Facebook te putem vedea?
Multumesc mult pentru apreceri! Pe Facebook sunt aici: https://www.facebook.com/Tektoneion,
RăspundețiȘtergere