Astăzi, arsenalul
meu de unelte s-a îmbogățit cu o masă pentru sculptură. Rostul ei este să
ridice piesa de sculptat (până acum, doar panouri pentru basorelief) la o
înălțime suficient de mare pentru a nu mai fi nevoit să lucrez cocoșat.
Topul de brad are
o grosime de 27 de milimetri, o lățime de 50 de centimetri și o lungime de 1,2
metri. Înălțimea picioarelor e de 25 de centimetri. Menghina este cu doar
câțiva centimetri mai scurtă decât topul, are o lățime de 9,5 centimetri și o
grosime de aproximativ 5 centimetri. Cele două șuruburi au grosimea de 20 de
milimetri (cele mai groase pe care le-am putut găsi) și lungimea de 50 cm. Lățimea
efectivă de strângere la menghină e de 90 de centimetri, iar deschiderea maximă
e puțin peste 25 de centimetri.
Construcția
împrumută elemente de la bancul de tip Roubo (picioare groase, cu feder dublu,
care străpung topul), dar și de la bancul de tip englezesc (șorțul lat, pe care
se prinde menghina).
Menghina de tip Moxon nu o includ la caracteristicile
englezești, fiindcă originile ei sunt încă tulburi. De menționat că designul
menghinei s-a modificat în lumina experienței. Inițial, doream ca șurubul să
fie mobil și plănuiam să fixez permanent mânerul, lipindu-l de șurub cu epoxy. Totuși,
operațiunea era foarte încetă și presupunea destul efort. Am trecut atunci la
planul B și am aplicat soluția pe care o folosesc și cei de la Benchcrafted, lăsând
șurubul fix. Nu este cea mai bună soluție, pentru că sunt convins că la un
moment dat voi intra în coliziune directă cu un capăt de șurub, dar cu siguranță
este singura care garantează operarea ușoară și rapidă a menghinei.
Găurile din top
au diametrul de 20 de milimetri, gata să accepte câini de banc standard (englezescul
benchdog parcă sună mai firesc…) și sunt la o distanță de 20 de centimetri una
de cealaltă, dar sunt gata în orice moment să le mai îndesesc, dacă situația o
va cere.
Sper să revin
curând cu imagini ale bancului în acțiune.
Comentarii
Trimiteți un comentariu