Cutia lui Matei

Un prieten a devenit de curând tătic și, în ziua fericită, a adunat mai multe obiecte care să amintească, peste ani, despre cum era lumea noastră în acel moment. Toate acestea trebuiau găzduite undeva și, știindu-mi pasiunea, m-a rugat să îi fac o cutie din lemn. În afară de dimensiuni și de rugămintea ca pe capac să scrie „Cutia lui Matei”, nu am primit alte sugestii privitoare la stil sau elemente decorative, așa încât am fost pe deplin liber în a concepe și construi ceva.

Pentru că este vorba de un obiect ce va trebui să reziste mulți ani de acum înainte, am știut de la bun început că voi folosi îmbinarea în coadă de rândunică. În continuare, pentru că proporțiile mă duceau cu gândul la stabilitate, durabilitate, chiar maiestuozitate, m-am decis ca stilul să fie de inspirație antică.

De aici, ideile au început să curgă. Pe părțile laterale am introdus câteva arcuri boltite, la fel ca cele pe care latinii le-au folosit în construcția apeductelor. Numărul arcadelor are și el o semnificație: 15 mici și 7 mari simbolizează data de 15 iulie, când s-a născut Matei.

Cum scrisul era omniprezent în lumea romană, l-am integrat ca element decorativ în sine și i-am dat loc de cinste. El apare nu numai pe capac, ci și pe partea din față a cutiei. Acolo, am pus câteva versuri din Vergilius, unul dintre foarte puținii poeți pe care îi gust.

Inițial, am luat în calcul să cioplesc literele direct în lemn. Totuși, date fiind dimensiunile relativ reduse ale scrisului și colecția încă restrânsă de dălți pe care o am, riscul de a da greș era foarte mare. Așa se face că mi-am luat inima în dinți și am călcat tradiția în picioare, mergând la Atelier 13, un atelier de tăiere cu laser.

Pentru unii, asta e încă tabu, o capitulare a meșteșugului în fața mașinii lipsite de emoții. Totuși, în ceea ce privește lemnăritul, eu unul sunt orientat spre produs, nu spre proces. Dacă o mașină reușește să facă într-o oră ceea ce eu aș fi făcut cu mâna în – poate! – două zile, nu am o problemă morală să apelez la mașină. Cred că există, însă, o graniță dincolo de care meșteșugarul nu are voie să treacă. Nu ai voie să devii prizonierul mașinii. Este o capitulare să folosești mașina chiar și atunci când aceasta produce lucruri mai proaste decât ai putea să faci tu singur, sau să abandonezi o idee doar pentru că mașina pe care o ai nu este în stare să o pună în fapt.

Dar să revenim la construcția cutiei. Lemnul pe care l-am încercat de data aceasta este cel de tulipan, Liriodendron tulipifera, un lemn din America de Nord. Deschis la culoare, ușor, dar și foarte rezistent, se rindeluiește cu ușurință și capătă o nuanță caldă atunci când e dat cu ulei.

Am făcut tot posibilul ca scândurile să fie tăiate în secvență, așa încât fibra să aibă continuitate de jur împrejurul cutiei.

Când am ajuns la tăierea cozilor de rândunică, am folosit un căpătâi de scândură pentru a încerca mai multe dimensiuni și grupări, până am ajuns la un rezultat mulțumitor.

Pentru capac, am folosit tehnica de floating panel, cu îmbinări în 45 de grade ranforsate cu o lamelă din lemn de iroko.

Pentru a mă asigura că îmbinările sunt perfecte, am folosit un jig: fierăstrăul circular nu a tăiat așa cum mă așteptam, așa încât am construit un unghi perfect de 90 de grade, în care am așezat cele două segmente, după care am mai tăiat o dată îmbinarea cu ajutorul unui fierăstrău Veritas foarte fin. Rezultatele vorbesc de la sine.

Elementele din placaj furniruit cu cireș pe care le-am tăiat la Atelier 13 sunt scufundate în locașuri tăiate cu freza și îndreptate, acolo unde a fost cazul, cu dalta.