Noul meu cuier

Anul acesta prevăd că voi avea puțin timp pentru lemnărit, dar măcar l-am început cum nu se poate mai bine. Câteva zile libere de la muncă au însemnat pentru mine câteva zile pline de activitate în garaj.

O dată cu venirea sezonului (aproximativ) rece, a devenit o prioritate să fac un cuier pentru intrarea în casă, un loc unde să ne putem lăsa hainele groase, dar și încălțările. Dat fiind că urma să împartă spațiul cu banca și oglinda, nu încăpea îndoială că stilul va fi tot neo-țărănesc, cu linii simple, drepte și decorații discrete.

După ce am cumpărat lemnul și am terminat planurile, am purces la lucru.

Pentru a-mi ușura un pic viața, am construit ansamblul în două etape – în primul rând pantofarul, în al doilea rând cuierul.

Pantofarul susține întreaga structură, așa încât l-am construit solid, chiar masiv. Cele patru perechi de picioare definesc trei segmente, unul central înalt, pentru cizme, și două laterale pentru pantofi.  

Picioarele au dimensiunile de 4,3x7x70cm. Elemente orizontale care le unesc au 4,3x4,3x36cm, iar îmbinarea se face printr-un cep și un șurub (pocket screw). 

Am asamblat fiecare segment lateral în parte, după care le-am legat între ele direct pe hol, acolo unde le este locul.

Pentru a ascunde îmbinarea între pantofar și cuier, proiectasem un anume tip de mască, unul care folosea arcurile brâncovenești care îmi plac atât de mult. Totuși, socoteala de pe calculator nu s-a potrivit cu cea din atelier și nici una dintre ele nu s-a potrivit cu gustul clientului (adică, soția).

Așa se face că, după ce am petrecut cam o jumătate de zi tăind și rafinând arcuri de cerc, am ajuns în fața circularului și am redus masca la un brâu mult mai discret, decorat cu o serie de crestături țărănești. 

Trebuie să recunosc și beneficiile practice ale modificării de design – acum etajul al treilea al pantofarului este mult mai ușor accesibil.

Pentru a masca într-un fel șuruburile care fixează masca, am folosit butoni făcuți din cepuri de 10mm, pe care i-am rotunjit la un capăt. Până acum, procesul era destul de chinuit, pentru că presupunea să prind cepul în mandrina bormașinii, pe care o acționam cu o mână, iar cu cealaltă foloseam pila și ceilalți abrazivi. De data aceasta, însă, am folosit două noi achiziții – o bormașină Skil cu funcție de rotație automată și un suport combinat pentru mașina de găurit de la Wolfcraft. 

Asta a însemnat că am putut să folosesc ambele mâini pentru a controla mai bine pila și celelalte etape de șlefuire. Rezultatul net a fost că butonii au o formă mult mai regulată și efortul meu a fost incomparabil mai mic.

Asamblat, pantofarul arăta astfel:

Cuierul, având mult mai puține piese de îmbinat, ar fi trebuit să fie gata mai repede. Totuși, fiind partea cea mai vizibilă, era și firesc să fie cea mai bogat decorată. 

Acolo unde am putut, am folosit șuruburi pentru îmbinări, dar nu am făcut rabat de la îmbinarea dintre picioare și elementele orizontale, pentru care am tăiat mortise. 

La acest proiect, am folosit pentru prima data o lazură, pentru a împușca doi iepuri deodată – colorarea lemnului și protejarea lui. Nuanța cea mai potrivită mi s-a părut a fi cea oferită de lazura Nuc închis de la V33(produsele francezilor ăștia mi-au plăcut de fiecare dată, dar nu prea îi mai găsesc; doar la Leroy Merlin am mai găsit câte ceva, și din păcate nu o gamă foarte largă).

La final, cuierul arată astfel: