Doua rindele

Când nu ai, faci. Cam asta e filosofia  meşteşugarului şi a românului în general, care e campionul absolut al improvizațiilor.

În cursul timpului, am descoperit că mi-ar fi de mare folos o rindea-freză. Am o freză electrică, dar puterea ei o face improprie pentru aplicațiile delicate. 

Cum am primit deja cadoul de ziua mea şi nu mai puteam să cer şi rindeaua aceasta, m-am înarmat cu toată expertiza YouTube-ului (Wood by Wright şi Stumpy, în principal) şi am intrat în atelier să-mi încropesc propria rindea.

Procesul a fost mult mai simplu şi rezultatele mai mulțumitoare decât aş fi putut spera.

Construcția corpului nu este deloc complicată. O talpă din placaj de 10 milimetri primeşte o gaură de aproximativ 30 mm diametru, prin care să poată trece lejer lama. Deasupra se lipeşte o bucată de lemn mai groasă (eu am folosit stejar pentru rindeaua mică şi cer pentru rindeaua mare), în care se taie un şanț de lățimea lamei şi prin care se trece un şurub cu inel. Astfel, lama este prinsă suficient de strâns cu ajutorul inelului şi cursa ei este limitată de pereții şanțului.

Lama a fost partea care mi-a dat cele mai mari emoții. Există două posibilități: pe de o parte se poate folosi o lamă dreaptă, dar fixată pe un plan înclinat, aşa cum se poate vedea la Paul Sellers, în filmulețul "Poor man's router plane". Avantajul este uşurința construcției (nimic mai complicat decât o gaură într-o scândură), dar dezavantajele sunt mari - nu vezi ce se întâmplă la punctul de contact între lamă şi lemn, iar ajustarea adâncimii de tăiere este lipsită de precizia necesară. A doua posibilitate este de a îndoi la 90 de grade lama unei dălți, cu ajutorul unui arzător. Aceasta din urmă este metoda pe care am ales să o folosesc. 

Am cumpărat două dălți de 6 şi 10 mm de la Topex (cele mai ieftine pe care le-am putut găsi) şi am încercat să le aduc la incandescență pe aragaz. Din păcate, culoarea dălții nu a trecut de albastru, ceea ce indică o temperatură în jur de 400 de grade, mult prea puțin față de ce îmi trebuia mie. Am fost aşadar obligat să cumpăr un arzător cu butan, şi de data aceasta rezultatele au fost satisfăcătoare. Am adus dalta la incandescență (roşu spre portocaliu) şi am îndoit-o cu un patent. Aici este partea cu care nu sunt pe deplin mulțumit - îndoind fără alte referințe decât ochiul liber, lama nu este chiar la 90 de grade. 

După ce am terminat şi cu această fază, am trecut la tratarea termică a lamei. Topex îşi face dălțile din Crom-Vanadiu (cel puțin asta spun pe site-ul lor şi nu am motive să îi bănuiesc că mint), ceea ce înseamnă că tratarea termică se face astfel:  se încălzeşte la aproximativ o mie de grade (punctul unde aliajul nu mai este magnetic), se răceşte imediat în ulei încălzit (pentru a elimina riscul de şoc termic), iar în continuare se lasă în cuptor pentru aproximativ o oră. Temperatura la care este ținut în acestă ultimă etapă decide culoarea pe care o capătă metalul, dar şi balanța de proprietăți a oțelului, între dur, dar casant şi rezistent dar moale. Eu am pus lamele mele în cuptorul electric la 250 de grade (temperatura maximă) pentru cam 50 de minute. Asta a produs o culoare brun-auriu şi o duritate mai mult decât acceptabilă (în sensul că pila avea mari probleme în a-l zgâria).

În final, pentru a mă asigura că lama taie într-un plan paralel cu talpa rindelei, am ascuțit-o sprijinind corpul rindelei pe două bucăți de lemn de aceeaşi grosime şi plimbând lama peste piatra diamantată.

Deocamtată sunt cât se poate de mulțumit de rezultate şi abia aştept să îmi pot folosi uneltele la următoarele proiecte.